Sari la conținut

Viitorul în mâinile mele: visez, planific, reușesc

Un curs strategic pentru adolescenții care aleg să devină designerii propriei vieți

Trăim într-o epocă în care adolescenții sunt permanent conectați, dar profund deconectați de la sine și realitate. Navighează cu ușurință în aplicații, dar se pierd adesea când trebuie să navigheze prin propriile emoții și alegeri. Mulți dintre ei se confruntă cu o lipsă acută de direcție, sunt copleșiți de multitudinea oportunităților pe care le oferă societatea modernă.

În același timp, părinții – deși mai prezenți ca niciodată în viața copiilor lor – simt că pierd conexiunea cu aceștia, incapabili să mai ofere repere clare într-o lume pe care ei înșiși o înțeleg tot mai greu. În era inteligenței artificiale, adolescenții riscă să-și piardă autonomia în luarea deciziilor, să se refugieze în consum pasiv de tehnologie și să nu poată să-și contureze o identitate coerentă. Părinții, pe de altă parte, se tem că nu știu cum să-i pregătească pentru viitor, sunt copleșiți de ritmul accelerat al schimbării și deseori se simt excluși din procesul de formare al visurilor copiilor lor.

Realitatea în care trăim este una paradoxală. Tinerii au acces nelimitat la informație, dar nu știu ce să facă cu ea. În România, aproape 42% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeți funcționali, conform celor mai recente date PISA – pot citi, dar nu înțeleg ceea ce citesc. Tehnologia este prezentă în casele lor, dar nu știu sa valorifice instrumentele digitale ca sprijin în dezvoltarea personală.

În acest context, inteligența artificială ar putea fi aliatul perfect în procesul de autocunoaștere, planificare și atingere a obiectivelor. Însă, fără ghidare, rămâne o unealtă folosită superficial. Ceea ce lipsește este cadrul – o structură în care adolescenții să învețe cum să se raporteze cu sens la propria viață, iar părinții să poată contribui la acest proces cu încredere și claritate.


Prin cursul „Viitorul în mâinile mele: visez, planific, reușesc” creăm un astfel de cadru. Cursul este un spațiu de reflecție, învățare și proiecție. Aici adolescenții își clarifică obiectivele majore, învață să construiască un plan strategic de viață, își dezvoltă gândirea critică și capacitatea de a lua decizii cu sens. Totul, într-un format care le vorbește pe limba lor și care valorifică tehnologia – inclusiv AI – ca sprijin, nu ca piedică. Este un parcurs în care visurile nu mai rămân idei vagi, ci devin direcții clare, susținute de acțiuni concrete.

Nevoile fiecărui adolescent sunt unice, dar nevoia de sens este universală. De aceea, cursul a fost conceput să ofere flexibilitate, mentorat personalizat și o comunitate de sprijin. Am integrat metode validate stiintific, prietenoase cu creierul, astfel încât să sprijinim dezvoltarea unor abilități esențiale: claritate, încredere în sine, disciplină și autonomie. În plus, îi implicăm activ și pe părinți în proces, oferindu-le spații de reflecție și dialog, aceștia devenind parteneri în realizarea visurilor adolescenților. 

Cursul se desfășoară online cu sesiuni interactive, provocări practice și exerciții de autoreflecție. Adolescenții își creaza propriul plan strategic de viață, își formuleaza obiective clare, analizeaza resurse, construiesc echipe de sprijin și învăța cum să folosească AI ca aliat în dezvoltarea lor personală. Părinții beneficiaza de resurse și îndrumare pentru a susține acest demers. 


Ne dorim să formăm o generație de tineri care știu cine sunt, ce vor și cum să ajungă acolo.
Tineri care nu așteaptă ca viața să le ofere direcție, ci o construiesc. Ne dorim părinți care nu doar speră la un viitor mai bun pentru copiii lor, ci participă activ la crearea lui. Iar pentru societate, ne dorim o cultură a responsabilității, a visurilor realizate și a tehnologiei folosite cu sens.

Cine suntem noi?

În spatele acestui proiect se află o echipă de Dream Manageri, oameni care și-au asumat misiunea de a aduce claritate, curaj și direcție în viața adolescenților. Nu suntem doar formatori sau mentori — suntem ghizi de încredere pentru visurile tinerilor, iar munca noastră este susținută de ani de experiență în educație, dezvoltare personală și facilitare, iar la baza activității noastre stă Metoda COPIL.

Fiecare membru al echipei a ales să-și dedice energia și vocația lucrului cu generațiile care vin. Ne unește credința că orice copil, indiferent de unde pornește, are puterea de a-și construi propriul drum — dacă este înțeles, susținut și provocat cu blândețe să-și ia viața în propriile mâini.

Cu o pregătire solidă în psihologie, coaching, training și management de proiecte, am creat acest curs ca pe un spațiu viu, în care fiecare adolescent să se simtă văzut, auzit și valoros.

Suntem alături de ei la fiecare pas. Nu le spunem ce drum să aleagă — îi ajutăm să și-l descopere singuri, cu sens.

IMPORTANT: In curand incepem a doua editie a cursului GRATUIT.
Dacă ai un adolescent curios, visător sau pur și simplu în căutare de claritate și motivație, te invităm cu drag să îl înscrii pentru ediția a doua.

Apasa pe butonul de mai jos ca sa completezi formularul de inscriere si sa primesti toate detaliile:

Visited 24 times, 1 visit(s) today