Sari la conținut

🌸 Să îți faci primăvara frumoasă! 🌸

Dintre toate mărțișoarele, recunosc că anul acesta port în suflet unul cu totul special.
„L-am primit” zilele trecute. Pentru că în comunitatea noastră sâmbăta este ziua Po(Veștilor) despre copiii pe care îi sprijinim cu alimente și educație, astăzi vreau să-ți povestesc despre acest mărțișor de suflet…

Zilele trecute a fost ziua Mariei.
A împlinit 15 ani.
A avut tort, copiii i-au cântat „La mulți ani!”, iar ea a suflat în lumânări …

O știu pe Maria de când am ajuns prima dată la Letca Nouă.
Atunci, când am parcat mașina, câțiva copii au năvălit spre noi cerând orice: ceva dulce, bani, încălțăminte… Știi senzația aceea când nu știi cu ce gânduri vin spre tine și nu știi cum să reacționezi?

Maria era cea mai mare dintre ei.
Chipul ei era „împietrit” – nu zâmbea, ochii nu-i străluceau, umerii îi erau lăsați…
Avea 13 ani și nu fusese nici măcar o zi la școală…

Astăzi, uitându-mă la fotografia postată de preot, am văzut-o cu adevărat pe Maria…

La centrul socio-educațional, Maria a învățat să scrie, să citească, să calculeze, să se roage, să gătească… și să zâmbească.
La început, nu voia să participe la cursuri. Nu voia nici măcar să mănânce mâncare gătită.
Acum este mereu prezentă și își dorește să ajute. Adesea ajută la servirea mesei sau face mici gesturi care contează.

🌷 Mărțișorul meu este zâmbetul Mariei. 🌷
Dacă te uiți bine în poză, vei vedea că a început să învețe să zâmbească💗…

Noi nu am contribuit la aniversarea ei, dar de doi ani sprijinim acești copii cu alimente, încălțăminte și educație.
Așa că eu cred că acesta e un mărțișor și pentru tine.

🎊 E un mărțișor pentru comunitatea noastră minunată în care ne și antrenăm să ne realizăm visurile și facem și fapte bune.

✨ De Paște, dorim să le oferim tuturor pantofi noi.
Să facă pași siguri și plini de speranță spre viitor.

Dacă vrei să te alături și tu proiectului „Încălțări noi”, donează aici: https://startline.ro/ajutaisazambeasca/

Să ai o primăvară frumoasă alături de cei dragi!

Visited 3 times, 1 visit(s) today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *