Visez…
Visez ca fiecare copil să se simtă în siguranță aici, pe Pământ.
Să nu mai fie nevoie să învețe să se lupte cu viața doar ca să supraviețuiască.
Visez ca fiecare copil să fie bine-primit de oameni, să simtă că locul lui este aici, că lumea aceasta este și pentru el…
Și, pentru că știm că lumea asta mare e prea mare, am început cu o comunitate mică.
O comunitate unde, de doi ani, copiii învață ce înseamnă să fii bine-primit pe Pământ.
Si, de doi ani, alături de inimile bune din comunitatea noastră, facem si noi fapte bune pentru cei aproximativ 30 de copii.
Sâmbăta este ziua Po(Veștilor) în comunitatea noastră, iar azi vreau să împărtășesc cu tine o poveste adevărată, scrisă anul trecut.
Te invit cu drag să o citești.
Un moment de liniște… sau poate de schimbare?
Parchez mașina în fața Bisericii din Letca Nouă.
De obicei, la ora asta, copiii de la afterschool-ul social au mâncat deja și sunt la teme.
Curtea e, de obicei… liniștită.
Dar azi nu.
Trei autocare parcate în fața bisericii. Oameni peste tot. Forfotă.
Fac poze, intră și ies din biserică, cumpără lumânări și iconițe.
Îmi arunc privirea spre poartă… și mă gândesc:
De obicei, când vin autocare, câțiva copii din sat lasă tot și se pun la poarta bisericii, la cerșit.
Caut cu privirea.
Ei sunt nelipsiți de obicei.
Caut și iar caut…
Nici urmă de copil care să cerșească.
Intru în biserică.
Oameni. Grupuri. Niciun copil.
„Pesemne copiii sunt la lecții și nu-i lasă doamnele voluntare să plece.”
Deodată, aud glasuri de copii.
Mă gândesc: Aha, le-au dat pauză. Se joacă în curtea mică din spate… dar sigur apar printre oameni, la cerșit.
Aștept.
Dar… nimic.
Copiii se joacă 5-10 minute și apoi se întorc în sala de clasă.
Nu s-au dus la cerșit.
Au ales să rămână la lecții.
Asta chiar e o mare victorie!
Ușor-ușor, pare că încep să înțeleagă că nu cerșitul e singura soluție.
Dulciuri, desene și dragoste
Când li s-a terminat pauza, am intrat și eu să le duc darurile.
Ce frumoși sunt! Stau la mese și desenează…
Le-am adus dulciuri și fructe de data asta.
30 de pachețele, unul pentru fiecare copil.
Și câteva în plus, de rezervă.
Doamna preoteasă mi-a spus că i-a obișnuit să primească ceva dulce la finalul zilei.
Așa reușește să îi aducă „la lecții”: cu o masă caldă, cu ceva dulce și… cu multă dragoste.
Ca de fiecare dată… mă urc în mașină, plec din fața bisericii, dar mă opresc la 200 de metri – acolo unde copiii nu mă pot vedea. Înainte să ies pe drumul județean, simt nevoia să stau în tihnă. Pur și simplu îmi iau câteva minute, mă gândesc, îmi așez sufletul.
Sunt recunoscătoare pentru oamenii buni, ca tine – cei din comunitatea noastră, care fac posibile astfel de momente. Spun și o rugăciune de mulțumire în gând. Cel mai adesea, simt o bucurie plină, liniștită, așezată.
Abia apoi pot să plec…
Mă bucur mult că, împreună, aducem zâmbete pe chipurile copiilor.
De Paște, vrem să le cumpărăm încălțări noi. Ne ajuți?
Dacă și tu vrei să faci parte din această faptă bună, am ceva special pentru tine:
Contribui și, în semn de recunoștință, primești acces la antrenamentul nostru lunar de Dream Management.
Apasă pe link și hai să facem bine, împreună.
https://startline.ro/antrenament-lunar-de-dream-management/